click

 

În perioada 21-27 martie 2011, elevii clasei a VI-a B din Şcoala Europenă Bucureşti, coordonţi de doamna profesoară de limba română, Dana Ştefan, derulează campania „Săptămâna ECO3R”, campanie ce face parte din calendarul de activităţi al Proiectului  GRRREEN (Go Reduce Reuse Recycle Everything Everywhere Now), parte a proiectului internaţional „European Schools For A Living Planet” iniţiat de WWF Austria şi Fundaţia ERSTE.


Într-o eră în care consumul este activitatea de bază a fiecărui membru al societăţii, în care materiile prime şi energia sunt tot mai puţine, provenind din surse epuizabile, se simte nevoia educării de la vârste mici în spiritul reducerii, reutilizării şi reciclării materiilor prime, precum plasticul şi hârtia.


În acest context, SĂPTĂMÂNA ECO3R se circumscrie temei proiectului intitulat „Go Reduce Reuse Recycle Everything Everywhere Now”, parte a proiectului internaţional „European Schools For A Living Planet” iniţiat de WWF Austria şi Fundaţia Erste şi se constituie ca un demers educaţional adresat copiilor preşcolari şi şcolari, ca un instrument de educaţie în spiritul protejării naturii şi a mediului înconjurător.


Privit prin prisma tendinţelor geo-politice actuale ale Europei moderne, în care graniţele devin tot mai fluide, în care problemele contemporane cauzate de societatea de consum ar trebui să ne preocupe pe toţi, pentru că împărţim aceleaşi resurse finite, şi în care se simte nevoia de conştientizare şi de implicare activă în stoparea risipei inutile de materii prime şi de energie pentru o lume mai curată şi mai durabilă, „Go Reduce Reuse Recycle Everything Everywhere Now” reprezintă răspunsul nostru, al elevilor din clasa a VI-a B a Şcolii Europene Bucureşti, la provocarea lansată celor 32 de şcoli implicate anul acesta în proiectul „European Schools For A Living Planet”.


În această săptămână, membrii echipei GRRREEN îşi propun să iasă dincolo de porţile şcolii adresându-se altor copii, atât în cadrul instituţionalizat al grădiniţelor în care aceştia învaţă, cât şi în locuri publice, inspirându-i şi încercând să-i convingă că preocuparea pentru mediu este o activitate care se poate face atât în timpul liber, cât şi în timpul programului de şcoală.


Scopul campaniei este diseminarea kitului educaţional posat pe site-ul www.grrreen.scoalaeuropeana.ro, care va fi lansat cu acest prilej şi care este realizat pe baza experienţei dobândite de elevii clasei a VI-a B din Şcoala Europeană Bucureşti în cadrul Proiectului GRRREEN. Diseminarea se va realiza prin:


•    Informarea copiilor cu privire la importanţa reducerii, reutilizării şi reciclării plasticului şi hârtiei
•    Informarea copiilor despre proiectul GRRREEN şi despre activităţile derulate de elevii SEB în cadrul acestuia
•    Susţinerea de către membrii echipei GRRREEN a unor activităţi interactive pe tema reducerii consumului de materii prime şi de energie
•    Motivarea şi implicarea efectivă a copiilor în proiecte de mediu  precum concursul „Oferă pământului o oră din energia ta!” sau concursul „Ce cadou îi faci Pământului de ziua lui?”


Campania se adresează copiilor preşcolari şi şcolari, cadrelor didactice, familiilor copiilor participanţi la activităţi, comunităţi locale şi a pornit de la ideea că instituţia preşcolară şi şcolară este primul cadru organizat care permite familiarizarea copiilor cu valorile şi atitudinile, aceasta fiind vârsta la care deprinderile dobândite rămân adânc fixate în comportamentul viitorului adult, iar un centru comercial este cadru în care pe lângă bunuri materiale, copiii prezenţi aici în număr mare la sfîrşit de săptămână pot dobîndi şi cunoştinţe civice prin activităţi abordate din perspectiva copiilor care le predau colegilor mai mici, folosind exemplul personal.


Pe durata acestei săptămâni, membrii echipei GRRREEN din Şcoala Europeană Bucureşti vor realiza prezentări pe tema reducerii de energie în cadrul „Întâlnirii de Luni” desfăşurate săptămânal în şcoala lor, vor coordona elevii claselor I-IV în vedera creării de către aceştia a unor mesaje ECO pe care le vor afişa ulterior pe gardul şcolii pe durata întregii săptămâni, vor merge în vizită la grădiniţele „Căsuţa Piticilor”, „Cherry Tree” şi Grădiniţa Nr.283 şi la Muzeul Deşeurilor din incinta AFI Palace Cotroceni unde îi vor antrena pe micuţi în activităţi interactive menite să-i facă să conştientizeze importanţa protejării mediului prin reducerea, reutilizarea şi reciclarea materiilor prime şi a energiei şi să- inspire să iniţieze, la rândul lor, proiecte de mediu, îi vor invita în şcoala lor pe reprezentanţii ONG-ului „Viitor Plus” pentru  o prezentare pe tema reciclării plasticului şi a hârtiei, vor sărbători „Ora Pământului” printr-o zi fără energie la Şcoala Europeană Bucureşti în care îşi vor convinge colegii şi profesorii să nu utilizeze casetofonul sau calculatorul, vor stinge lumina şi vor opri caloriferele „încălzind” şcoala cu fularele lor, vor servi hrană rece la prânz şi se vor bucura de lumina soarelui prin activităţi de exterior, vor lansa concursurile „Oferă-i Pământului o oră din energia ta!” şi „Ce cadou îi faci Pământului de ziua lui?”. Mai multe informaţii despre concursuri şi despre celelalte activităţi din cadrul „Săptămânii ECO3R” şi nu numai pot fi găsite accesând site-ul www.grrreen.scoalaeuropeana.ro creat special pentru acest proiect pentru a servi pe viitor drept suport didactic pentru elevii, părinţii şi cadrele didactice care doresc să iniţieze şi să deruleze activităţi de eco-educaţie.


Pe lângă „Săptămâna ECO3R”, în cadrul Proiectului GRRREEN-ESFALP, membrii echipei GRRREEN au derulat din octombrie şi până în prezent multe alte activităţi şi anume: au creat o zonă experimentală în curtea şcolii, au organizat un târg de jucării şi un târg de mărţişoare realizate din materiale reciclate, s-au întâlnit cu Primarul Sectorului I, Andrei Chiliman şi cu reprezentanţi ai WWF şi ai altor ONG-uri de mediu pentru a-i informa despre proiectul lor şi pentru a le cere sprijinul, şi-au convins colegii, profesorii şi conducerea şcolii să colecteze diferenţiat plasticul şi hârtia şi să renunţe la folosirea paharelor de plastic de unică folosinţă şi a hârtiei albe etc.


Activităţile desfăşurate în cadrul proiectului sunt  de actualitate, atractive, intresante, interactive şi diversificate determinând educarea abilităţii copiilor de a intra în relaţii cu ceilalţi şi formarea unei atitudini pozitive faţă de sine, faţă de cei cu care intră în contact şi faţă de mediul înconjurător, motiv pentru care membrii echipei GRRREEN îi aşteaptă  sâmbătă, 26 martie 2011, la Muzeul Deşeurilor din AFI Palace Cotroceni pe toţi copiii dornici să devină activi şi să se implice în probleme de mediu.


Despre proiectul internaţional European Schools For A living Planet
şi despre proiectul GRRREEN al Şcolii Europene Bucureşti în cadrul acestuia:


Mai multe detalii la: www.foralivingplanet.eu (pagina de blog Bucureşti, România)
sau pe www.grrreen.scoalaeuropeana.ro

cialis online

 

Newsletter


Name:

Email:



Coaliţia ONG Natura2000 România Green Report